Câinii actorului Johnny Depp, amenințați cu eutanasierea după ce au fost introduși ilegal în Australia

Publicat: 14/05/2015, 10:48

Johnny Depp se află în prezent în Australia cu ocazia filmărilor de la cel de-al cincilea lungmetraj din franciza „Pirații din Caraibe”. Deși este un actor cunoscut în lumea întreagă, starul hollywoodian a fost prevenit de ministrul Agriculturii, Barnaby Joyce, în felul următor: „Nu înseamnă că dacă este vorba de Johnny Depp el poate să se sustragă legii”.

Australia a impus în ultimii ani o politică de carantină foarte strictă în ceea ce privește animalele care intră pe teritoriul său, cu scopul de a evita propagarea bolilor. Se pare că Johnny Depp, nevoit să revină în Statele Unite în luna martie pentru o operație la mână, nu a ținut cont de aceste reglementări atunci când a revenit în orașul australian Brisbane, în aprilie, aducând cu el cele două animale de companie, pe care nu le-a declarat la vamă.

„Există o procedură pentru aceia care vor să vină (în Australia, n.r.) însoțiți de animale: trebuie să obțină autorizațiile necesare, animalele sunt plasate în carantină și apoi stăpânii pot să îi ia de acolo”, a adăugat ministrul australian.

El a lansat cu această ocazie un avertisment oficial la adresa starului hollywoodian, spunând că autoritățile vamale îi vor confisca pe Pistol și Boo în curând și această procedură este iminentă. Animalele de companie ale actorului american au fost fotografiate de presa australiană în momentul în care erau duse la un cabinet de coafură pentru câini.

„A venit timpul ca Pistol și Boo să o șteargă de aici și să plece în Statele Unite. Johnny poate să îi trimită el însuși acolo, altfel vom fi obligați să îi eutanasiem”, a declarat ministrul australian, miercuri, pentru cotidianul Sydney Morning Herald.

Invitat de jurnaliști să comenteze reacția pe care starul hollywoodian o va avea atunci când va afla despre aceste cerințe, ministrul Barnaby Joyce a răspuns într-un mod ironic: „Nu cred că domnul Depp mă va invita la premiera următorului film din seria «Pirații din Caraibe»”.

Filmările de la lungmetrajul „Pirații din Caraibe 5/ Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales” au debutat în luna februarie.

Johnny Depp va reveni pe ecrane în rolul Căpitanului Jack Sparrow, alături de Geoffrey Rush, care interpretează rolul lui Barbossa. În acest moment, cei doi sunt singurii actori confimați din vechea distribuție ca parte a noului lungmetraj din franciză. Orlando Bloom, care l-a interpretat în primele trei filme pe Will Turner, a declarat anterior că se află „în discuții” pentru reluarea rolului.

Rolul principal feminin va fi interpretat de actrița Kaya Scodelario. Pe de altă parte, personajul negativ din noua peliculă va fi interpretat de spaniolul Javier Bardem, iar australianul Brenton Thwaites, care a apărut recent în „Maleficent”, va figura și el printre noii actori din distribuție.

„Pirates Of The Caribbean: Dead Men Tell No Tales” va fi regizat de Joachim Ronning și Espen Sandberg, iar premiera este programată pentru iulie 2017.

Cele patru filme din franciza „Pirații din Caraibe” au avut încasări totale, la nivel mondial, de circa 3,7 miliarde de dolari.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Președintele iranian Ebrahim Raisi a murit într-un accident de elicopter
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Traian Băsescu: Ar fi o mare greșeală a României să nu dea Ucrainei un sistem...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care...
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Top 30 cele mai bune universităţi din România: UBB, UB şi Politehnica din Bucureşti conduc...
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Rămas bun, maestre! A murit marele actor. Și-a luat adio
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
”Cam vulgară” Lidia Buble, criticată dur după ce a apărut la bustul gol
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Test de cultură generală. Ce înseamnă SOS?
×